Anxietatea de separare la câini și pisici


Odată cu pandemia și faptul că mulți angajați au început să lucreze de acasă

s-a tot vorbit în mass-media despre apariția anxietății de separare a animalelor, în special când stăpânii lor au reînceput să îi lase singuri pe aceștia, deoarece au fost nevoiți să meargă fizic la serviciu.

Această problemă există de mult timp, însă acum tot mai mulți stăpâni de animale se confruntă cu ea.


În acest articol vom aborda problema, astfel ca tu, ca părinte de blănos, să știi ce ai de făcut dacă prietenul tău deja suferă de anxietate sau cum o poți preveni dacă te gândești să îți iei un animăluț.

Bineînțeles, te interesează și pe tine ca student la medicină veterinară pentru că trebuie să cunoști problemele animalelor și din punct de vedere comportamental.


 

Pentru început, trebuie să știi că anxietatea de separare poate apărea la orice vârstă a animalului, însă cei mai predispuși sunt puiuții, pentru că, așa cum se aplică pentru copii vorba “cum ți-l crești, așa îl ai”, la fel se aplică și animăluțelor. Pentru blănoșii noștri, noi suntem părinții lor, sau liderul haitei.

De cele mai multe ori, atunci când te întorci acasă și găsești distrugeri create de animalul tău, te enervezi, îl cerți și crezi că acesta este doar distructiv, când de fapt acesta suferă și toate aceste distrugeri sunt doar modul lui de a-și manifesta suferința.

Această problemă reprezintă și o cauză principală a abandonului, deoarece stăpânii de animale nu mai pot face față distrugerilor create și nu se gândesc că aceasta este o problemă tratabilă.



De ce apare anxietatea de separare?


Fără să vrem, ne încurajăm prietenii patrupezi să dezvolte acest sindrom.

Noi proprietarii suntem principalii responsabili de comportamentul animalului nostru.

De cele mai multe ori, atunci când plecăm sau ne întoarcem acasă, creăm agitație, recompensând îngrijorarea animalului.

Alte cauze frecvente în dezvoltarea sindromului de anxietate sunt: decesul unui membru al familiei, certuri în familie, reducerea timpului petrecut împreună – toate acestea sunt cauze majore în dezvoltarea anxietății de separare, atât la câini cât și la pisici.


Cum știu dacă câinele meu suferă de anxietate de separare?


Dacă câinele tău te urmărește peste tot prin casă, fără să poată sta relaxat - când mergi la baie sau în altă încăpere - posibil ca acesta să fie dependent de tine într-un mod nesănătos.

Poți face un test simplu. Lasă-ți telefonul să filmeze încăperea în care stă câinele cel mai des, sau holul de la ieșire și pleacă la plimbare 20 minute.

Primele 15 minute după ce stăpânul pleacă sunt cele mai grave, câinele devenind extrem de supărat, manifestările fiind asemănătoare celor de frică (creșterea ritmului cardiac, a ritmului respirator, gâfâie, salivează excesiv, are o activitate crescută, urinează în locuri nepotrivite).


Semne prin care poți recunoaște dacă câinele tău suferă de anxietate de separare:

1. Urinează și defechează în locuri care nu sunt destinate pentru nevoi - covor, canapea, pat etc.;

2. Latră și urlă într-un mod chinuitor, ca un plânset de jale, sunete pe care nu le emite în mod normal când sunteți împreună;

3. Sapă, mestecă și distruge obiecte ca: pragurile ușilor, obiecte menajere – comportament ce nu se manifestă în prezența stăpânului;

Cainele poate mesteca obiecte atinse recent de stăpân, care încă îi poartă mirosul, înfășurându-se apoi în aceste resturi pentru a-și asigura bariera de siguranță a mirosului familiar.

4. Va încerca să evadeze, prin orice mijloace, din încăperea în care este separat de stăpânul său;

5. Prezintă dromomanie sau sindromul de “pacing” – câinele se plimbă de-a lungul unui traseu specific, într-un anumit ritm, continuu. Unii se mișcă în cerc, alții merg înainte și înapoi în linii drepte, alții fac turul casei fără întrerupere.



Cum știu dacă pisica mea suferă de anxietate de separare?

Deși sindromul de separare nu este atât de întâlnit la pisici, pentru că acestea sunt mai independente comparativ cu câinii, poate apărea.


Semne ale anxietății de separare la pisici sunt:

1. Mieunat și plâns excesiv, odată ce tu ai plecat;

2. Mănâncă prea mult sau din contră, nu are apetit deloc;

3. Se spală excesiv, obsesiv și mult mai mult decât o face în mod normal;

4. Își face nevoile în afara litierei;

5. Are un comportament distructiv – poate mânca plante, rupe hârtii/șervețele/cabluri;

6. Încearcă prin diferite metode să evadeze;

7. Prezintă entuziasm puternic atunci când stăpânul se întoarce acasă.


Din păcate nu există atâtea studii care să ne spună cum să tratăm felinele, dar un remediu dacă ai o singură pisică poate fi de a-i lua o alta felină cu care să își petreacă timpul – eu așa mi-am "tratat" pisica (dacă îi iei un partener de sex diferit să te asiguri că îi sterilizezi, pentru a nu avea mai mulți locatari decât ți-ai fi dorit).

Dacă nu ai posibilitatea de a-i lua un partener de joacă, asigură-te că înainte de a pleca de acasă îi consumi energia – poți folosi un băț special de joacă, laser etc. – orice o obosește.




Cum putem preveni anxietatea de separare?


Există medicamente pe bază de plante care pot fi prescrise de către medicul veterinar pentru a ajuta animalul să se calmeze, dar aceasta este doar o soluție temporară sau un sprijin în reabilitarea animalului, în nici un caz rezolvarea problemei.


Medicamentele trebuie obligatoriu recomandate de către medicul veterinar! Cele de uz uman nu sunt potrivite pentru animale, decât în cazuri excepționale și atunci doar la indicația medicului veterinar!


Cel mai devreme moment când putem preveni acest sindrom este de când animalul este luat de lângă mamă.

Un pui luat din mediul în care s-a născut va plânge de fiecare dată când este lăsat singur, deoarece această schimbare este una de un impact major pentru el, fiind separat de haita în care s-a născut.

Când cățelușul plânge, ni se face milă de el și mergem să îi oferim atenție – astfel noi îi recompensăm plânsul, învățându-l că dacă dorește atenție tot ce trebuie să facă este să plângă.

Încă din „copilărie” acesta trebuie învățat să stea liniștit pentru anumite perioade de timp, ce este calmul, răbdarea și să fie recompensat pentru asta.



Cum tratez problema?


Pentru cazurile ușoare de anxietate de separare, contracondiționarea este un proces de tratament care schimbă reacția temătoare anxioasă sau agresivă a unui animal la una plăcută și relaxată.

Această contracondiționare se face prin asocierea vederii sau prezenței unei persoane temute sau antipatice, a unui animal, a unui loc, a unui obiect sau a unei situații, orice îi poate stârni anxietatea animalului, cu ceva cu adevărat bun, ceva pe care câinele îl iubește sau îi provoacă plăcere – poate fi o jucarie, o recompensă sau o mângâiere din partea persoanei de care este cel mai apropiat.


Contracondiționarea se concentrează pe dezvoltarea unei asociații între a fi singur și a lucrurilor bune, cum ar fi mâncarea delicioasă.


Pentru a dezvolta acest tip de asociere, de fiecare dată când stăpânul părăsește casa, îi poate oferi câinelui o jucărie tip puzzle, umplută cu alimente, care să-l țină ocupat cel puțin 20 - 30 minute.

Un puzzle de durată este să iei un bol pentru hrănire lentă, pui conservă sau alte bunătăți în el și îl lași la congelator până îngheață. Dacă prietenul tău blănos participă la recorduri de mâncat, aceasta este o modalitate de a-l încetini să termine rapid recompensele lăsate ca apoi să se apuce de plâns.


Aceste jucării vor fi îndepărtate imediat ce te întorci acasă, însoțite de ignorarea lui până se liniștește.


Cazurile mai severe de anxietate de separare necesită un program de desensibilizare și contracondiționare mai complex și de lungă durată.

În aceste cazuri, este esențial să obișnuiești blănosul să fie singur, începând cu multe separări scurte care nu produc anxietate și apoi se crește treptat durata separărilor pe parcursul mai multor săptămâni de sesiuni zilnice.

Timpul în care tu ești plecat trebuie să fie mai mic decât timpul necesar câinelui să devină anxios.

Un bun exercițiu de început este acela de a învăța câinele să stea jos în timp ce stăpânul merge în altă încăpere sau cameră – timpul de așteptare de cealaltă parte a ușii trebuie să crească treptat.

Acest exercițiu trebuie să fie însoțit de recompense - ulterior poți trece la clicker.


Exemplu de folosire a clicker-ului poți vedea în acest video:


Desensibilizarea și contracondiționarea sunt complexe și pot fi dificil de realizat, însă pedepsirea câinelui trebuie evitată, sau procedura va da înapoi, iar acesta se va speria mai mult.

Deoarece tratamentul trebuie să progreseze și să se schimbe în funcție de reacțiile animalui de companie și pentru că aceste reacții pot fi greu de citit și interpretat, desensibilizarea și contracondiționarea necesită de cele mai multe ori îndrumarea unui profesionist cu experiență.

Cu răbdare și timp o poți face și tu, însă dacă nu dispui de aceste lucruri, cel mai bine este să apelezi la un dresor profesionist.


Vă recomand să urmăriți și acest video, eu sunt fană Cesar și mi se pare foarte fain cum abordează dresajul câinilor:


Voi v-ați confruntat cu o astfel de problemă, sau cunoașteți cazuri? Puteți lăsa păreri, comentarii, povești - în secțiunea de comentarii.