
Primăvara este sezonul când aceste mici creaturi apar prin iarbă, iar prietenii noștri blănoși, dacă nu sunt deparazitați eficient, sunt expuși pericolului de a fi mușcați de acestea și de a se îmbolnăvi.
Babesioza este o boală parazitară transmisă prin mușcătura căpușelor infectate, care distruge globulele roșii.
Din păcate, există cazuri când căpușa nu rămâne atașată de animăluț sau nu sesizăm că a fost mușcat, așa că acesta poate avea babesioză, iar noi să aflăm într-un stadiu destul de avansat al bolii.
Ca prevenție, trebuie să:
ne deparazităm animăluțele cu substanțe eficiente, recomandate de către medicul veterinar;
dacă locuim la casă, este bine să tundem iarba constant, pentru că astfel prevenim adăpostirea căpușelor în iarba înaltă;
este bine să ne verificăm blănosul constant, în special în zona gâtului/ urechilor/ membrelor.
Dacă constatăm că animăluțul nostru este mușcat de căpușă, trebuie să mergem cu el la un cabinet veterinar.
Căpușa trebuie scoasă de cineva cu experiență, pentru că, dacă încercăm noi să o scoatem o putem rupe, iar capul căpușei poate rămâne sub pielea animăluțului nostru și poate provoca complicații.
Un lucru important și esențial este efectuarea de analize de sânge.
Dacă depistăm boala din timp, ne putem salva animăluțul și bineînțeles costurile tratamentului scad față de cazul când gravitatea bolii necesită internare.
Denumită și piroplasmoză (boală provocată de paraziți monocelulari care pătrund în sânge, distrug globulele roșii și produc febră mare) are o gravitate ce depinde de:
intensitatea infestației;
patogenitatea tulpinii;
reactivitatea organismului afectat.
Câinii sunt afectați de babesioză indiferent de sex, vârstă sau rasă, riscul cel mai mare îl reprezintă câinii care nu sunt deparazitați extern sau câinii a căror deparazitare externă este defectuoasă – subdozarea produselor, folosirea produselor de o calitate incertă.
În ultimii ani această boală apare în țara noastră indiferent de sezon, așa că deparazitarea externă a câinilor trebuie făcută pe tot parcursul anului.
PATOGENEZĂ (mecanismului de producere și de evoluție a bolilor)
Contaminarea câinilor se realizează transcutanat, în timpul hrănirii căpușelor infectate, care, odată cu saliva, inoculează paraziții în celulele sângelui denumite hematii.
După pătrunderea în hematii rezultă toxine, paraziți morți și hematii distruse producându-se astfel anemia ce pune viața patrupedului în pericol.

Apariția disfuncțiilor hepatice si renale generează:
icter – colorația galbenă a pielii și a mucoaselor
albuminurie – prezența proteinelor în urină deoarece rinichii nu mai funcționează corespunzător
hemoglobinurie – prezența hemoglobinei în urină
Moartea animalelor este consecința anemiei și a stării toxice grave.
SIMPTOMATOLOGIE (semne ale bolii)
La câini se disting două forme de boală: acută sau cronică
Forma acută evoluează cu:
apatie – o stare de slăbiciune și dezinteres a ce este în jur
adinamie – scădere a forței musculare, slăbiciune
febră
anorexie – lipsa poftei de mâncare
subicter/icter – colorația galbenă a pielii și a mucoaselor
anemie – scăderea calitativă și cantitativă a hematiilor
tulburări respiratorii sau tulburări nervoase
modificări oculare
Moartea poate să apară în 5-10 zile dacă nu se intervine medical.
Forma cronică evoluează mai multe săptămâni, iar ca semne predomină anemia și slăbirea accentuată.
În timpul investigațiilor imagistice se poate observa hepatosplenomegalie (mărirea în volum a ficatului și a splinei a căror funcții sunt compromise).