
Hiperplazia ( = creștere excesivă a unui țesut, datorită înmulțirii rapide a celulelor) sau prolapsul glandei pleoapei a treia, cheery eye este o patologie oftalmologică care se manifestă printr-o umflătură de culoare roșie la nivelul ochiului.
Este întâlnită la câini în majoritatea situațiilor, dar au fost raportate cazuri și la pisicile Birmaneze și Persane.

Pe lângă pleoapa inferioară și cea superioară, câinii și pisicile beneficiază de o protecţie suplimentară a ochiului, denumită pleoapa a treia.

Această pleoapă are ca principal rol protecția corneei dar și răspândirea filmului
lacrimal.
La nivelul ochiului unui câine există două glande lacrimale:

Una dintre aceste glande își are locația la baza pleoapei a treia.
În momentul în care apare hiperplazia acesteia, pe unghiul intern al ochiului apare o umflătură de culoare roșie care poate fi asemănată cu o cireașă, de unde și denumirea de cherry eye.

Această tulburare este o problemă oftalmologică des întâlnită la câini și poate fi diagnosticată destul de ușor după ce sunt excluse suspiciuni legate de infecții sau traumatisme.
Din păcate, această afecțiune nu poate fi prevenită și nici nu există factori predispozanți.
Apare cu o frecvență mai ridicată la rasele Cocker Spaniel, Bulldog, Beagle, Bloodhound și la rasele brahicefalice (rasele cu capul turtit).


În general cheery eye se manifestă la ambii ochi, dar nu neaparat concomitent.
Dacă blănosul tău are această hiperplazie a glandei la unul dintre ochi, există șanse mari ca în viitor să fie afectat și celălalt ochi.
Simptome:
inflamarea glandei lacrimale
iritarea ochiului
disconfort local
uscarea corneei
hipersecreție lacrimală
În momentul în care apar primele simptomele, iar disconfortul este resimțit de către patrupedul nostru, acesta o să se scarpine sau o să se frece în zona afectată, existând riscul de a provoca traumatisme, complicând situația.
Tratament
Tratamentul cel mai des folosit pentru hiperplazia glandei pleoapei a treia este cel chirurgical.
Chiar dacă se aplică unguente oftalmologice, șansele ca această hiperplazie să se remită în totalitate sunt foarte mici, factorul principal în această situație fiind promptitudinea cu care se intervine.